Negocierile pentru un nou contract între Jamal Musiala, 17 ani, și Bayern Munchen au intrat în impas, din cauza pretențiilor salariale ale fotbalistului, iar Manchester United vrea să îl convingă să semneze cu clubul de pe Old Trafford.
Nu doar United îl vrea în Premier League, ci și rivala Liverpool studiază acum posibilitatea achiziționării fostului talent al celor de la Chelsea.
Conform celor de la Goal.com, mijlocașul ofensiv Jamal Musiala vrea să obțină un salariu anual de peste 5 milioane de euro de la Bayern Munchen, în ciuda vârstei sale fragede. Pretențiile sale sunt considerate exagerate de către șefii campioanei bavareze și acest lucru a dus la blocarea negocierilor.
Musiala se află încă sub un contract de junior cu gruparea de pe Allianz Arena, care expiră abia în 2022. După ce a doborât mai multe recorduri pentru bavarezi, Musiala a atras atenția multor cluburi de top. Dacă un nou acord nu va fi semnat cu Bayern până în vară, gruparea germană va lua în calcul transferul său.
Principala candidată la achiziționarea lui Musiala este Manchester United. Formația de pe Old Trafford a urmărit de multă vreme progresul fotbalistului și este dispusă să îi ofere un venit anual pe măsură. Și Liverpool stă la pândă, dar jucătorul nu este o prioritate pentru Klopp.
Noul star al naționalei U21 a Angliei a jucat 12 meciuri și a marcat de 3 ori pentru Bayern, în acest sezon de Bundesliga. Musiala a devenit, la 17 ani și 205 zile, cel mai tânăr marcator din istoria lui Bayern, după ce a reușit să înscrie în meciul de poveste cu Schalke, încheiat cu scorul de 8-0.
Supercampioana bavareză a reușit să îl „fure” pe Musiala de la Chelsea Londra în 2019, cu plecarea tânărului mijlocaș de creație care a produs un adevărat cutremur la gruparea din vestul Londrei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER